Nunta fiicei lui Gheorghe Trif, Nicoleta, în vârstă de 19 ani, se desfășoară după tradițiile zonei și a început în cursul după-amiezii, când mirele, un tânăr din comuna Horea, a venit cu alai să își ia mireasa de acasă, apoi nuntașii au mers la primăria din localitate unde a avut loc cununia civilă.
Ulterior, cununia religioasă a fost oficiată la Biserica „Sfinții Mihail și Gavril” din Horea, comuna unde s-a prăbușit avionul în care se afla echipajul medical.
Nașii de cununie ai celor doi tineri sunt medicul Radu Zamfir și soția sa, Diana, iar la nuntă participă și doctorul Cătălin Pivniceru și copilotul Răzvan Petrescu, și ei răniți în accidentul aviatic din Munții Apuseni.
Petrecerea de nuntă, la care participă aproximativ 350 de persoane, are loc la căminul cultural din Horea, iar meniul este unul tradițional din zona Munților Apuseni.
La sfârșitul lunii august, tatăl miresei, Gheorghe Trif, declara pentru MEDIAFAX că l-a rugat pe Radu Zamfir să fie naș la nunta fiicei sale, deoarece de acesta îl leagă cele mai multe amintiri din momentul accidentului aviatic.
„Cu domnul doctor Zamfir am vorbit atunci la telefon, înainte să pornim în căutarea lor, cu dânsul și cu Aura Ion am coborât de pe munte ca să îi duc la ambulanțe”, spunea Gheorghe Trif.
În accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munții Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion. Totodată, au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, printre care și Gheorghe Trif, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.